Vorbe Aruncate - a doua mea poezie

Dacă prima mea pozie, Ecou în Pădurea Trecutului, eset inspirată de natura din jurul meu și de amintirile copilăriei, cea de-a doua poezie este mai reflexivă și tratează tema comunicării și a impactului cuvintelor noastre. La bază stau proverbe precum „Dacă tăceai, filozof ramâneai” sau „Vorba lungă, sărăcia omului”, dar și stări precum mânia, invidia sau ranchiuna, toate acestea putând fi exprimate prin cuvinte aruncate de obicei fără reflecție, care pot răni sau distruge relații.

Poezia este gândită și ca un manual pentru mine însumi, pentru a-mi aminti să fiu mai atent la cuvintele pe care le folosesc și la impactul lor asupra celor din jur. Mesajul de la final te invit sa-l interpretezi singur

Am aruncat cam multe vorbe, așa că te invit să citești poezia:

Vorbe Aruncate

Când inima-i învolburată,
Și mintea ți-e încețoșată,
Arunci cu vorbe.

Când fapta-i deja săvârșită,
Morala-ți este otrăvită.
Arunci cu vorbe.

Când tonul este dușmănos,
Și tot ce spui e un reproș,
Arunci cu vorbe.

Când pretenia se destramă,
Pentru o vorbă spusă-n grabă,
Arunci cu vorbe. 

Când Greuceanu înfrânge-n basm,
Dar tu-l micești cu un sarcasm,
Arunci cu vorbe.

Când te roade opinca ranchiunii,
Și tu alegi calea minciunii,
Arunci cu vorbe.

Când strigi cu forță - Vrem dreptate!,
Dar ai în sânge vanitate,
Arunci cu vorbe.

Ș-atunci când dai peste vreun prost,
Iar tu alegi să-i dai ripost,
Arunci cu vorbe.

Atunci când liniștea-i sublimă,
Și gluma ta este o crimă,
Arunci cu vorbe.

Când cerul e pictat l-apus,
Și totuși ai ceva de spus,
Arunci cu vorbe.

De ce arunci atât cu vorbe?
Omule, mai bine taci!

Când tac și glasul și gândirea,
Atunci găsi-vei nemurirea.

Ș-arunc cu vorbe...
Ce-oi culege?