Ecou în Pădurea Trecutului - prima mea poezie

Pentru mine, o zi fără o vizită în pădure nu este o zi completă. De aceea, acum câteva zile, am decis să încerc să pun în versuri ceea ce simt acolo, printre copaci. Nu a trecut mult, și – după cum vei vedea, două strofe mai jos – am fost purtat înapoi la Câmpulung, orașul meu natal, cu cântecul guguștiucilor și tărăboiul vrăbiuțelor de pe pervaz. Apoi, „condeiul” a alunecat automat spre Stoenești, unde am petrecut momente de neuitat ale copilăriei mele.

Fiecare strofă a deschis câte o fereastră spre nostalgia vremurilor apuse – un ecou al sufletului stârnit din inima pădurii și a naturii.

Te invit să te alături acestei călătorii printre amintiri și frunze, în prima mea poezie:

Ecou în Pădurea Trecutului

Acolo în pădure,
Acolo cu copacii, 
Acolo e magie,
Acolo lipsesc dracii.

Pădurea îmi dă aer,
Pădurea îmi dă viață,
Acolo pot să fluier,
Acol' primesc povață.

Ce vor acele păsări
Cu ciripitul lor?!
Să-l ducă vântu-n zări
Sau să îmi facă dor?!

Mi-o cântă guguștucii,
Mi-o zburdă vrăbiuța,
Ș-acum parc-aud cucii,
Din jos pe Dâmbovița.

Revăd acum și gârla,
Susur cu apă rece,
Și fotbal pe tarla,
O, ce fior mă trece.

Și iarna..., cu zapadă,
Cu plugușoru-n gură,
Nămeții de pe stradă,
Și fumul peste șură. 

Pompa, e gheață tun,
Curtea, un derdeluș,
Poznașul gata pus,
P-acel alunecuș. 

Un mare tărăboi,
Ce oare poate fii?!
Cu săn'le după noi,
E ceata de copii.

Distracția e-n toi,
Tributul? mâini spuzite,
Picioarele reci sloi.
Apoi, plăceri râvnite...

Cartofii-ncinși pe plită,
Miroase a cărbune,
Miroase-a vechi în tindă,
Adio!... parcă spune.

S-a dus copilăria,
Ce repede se trece!
Reveni nostalgia...,
Cu farmecul ei rece.